marți, 8 septembrie 2015

CyberGhost lanseaza programul „Privacy Accelerator” prin care finanteaza startup-uri cu 100.000 euro


CyberGhost VPN, una dintre cele mai populare companii dezvoltatoare de solutii de tip VPN pentru utilizatorii obisnuiti, a anuntat lansarea programului „Privacy Accelarator”, primul accelerator de business din Romania care sprijina idei si produse ce vin in intampinarea nevoilor de securitate a datelor si a libertatii online.
program de finantare startup-uri securitate
Programul ofera sprijin financiar de pana la 100.000 de euro startup-urilor aflate in faza initiala de dezvoltare. De asemenea, programul va asigura indrumare si sprijin in dezvoltarea produselor, in elaborarea strategiilor de lansare pe piata si atragerea noilor clienti.
„Considerăm confidențialitatea datelor un drept fundamental al omului. Credem că putem proteja oamenii de amenințările online creând infrastructuri software ușor de folosit. Contribuim activ la industria de securitate online ce și-a propus crearea de tehnologii inovatoare de criptare orientate spre utilizatori”, a menționat Robert Knapp, CEO și co-fondator al CyberGhost VPN.
Startup-urile acceptate in program pot primi pana la 25.000 de euro, in functie de numarul membrilor echipei fondatoare dar si a nevoilor companiilor. CyberGhost vine in intampinarea companiilor din UE care intentioneaza sa se stabileasca in Bucuresti. Ei ofera cazare si spatiu de lucru in centrul Bucurestiului dar si toate dotarile de infrastructura necesare pentru ca orice business sa-si poata desfasura activitatea in conditii optime.
Programul ofera si sesiuni de mentorat din partea echipei de experti CyberGhost ce au specializari in dezvoltarea afacerilor, vanzari, relatii clienti si administratie.
Startup-urile interesate pot aplica pana pe 1 septembrie 2015 iar mai multe informatii despre acest program gasiti pe pagina oficiala a acceleratorului „Privacy Accelerator”.
Salut initiativa celor de la CyberGhost datorita faptului ca s-au pozitionat ca un accelerator ce va lucra exclusiv cu afaceri din zona IT Security & Privacy. Ma asteptam ca aceasta nisa sa devina de interes si in Europa, insa a fost o surpriza placuta sa vad ca aceasta initiativa porneste din Romania.
In urma cu aproape doi ani am avut o experienta placuta in Israel in cadrul conferintei Defensive Cyberspace Operations & Intelligence Conference unde organizatorii ne-au prezentat mediul antreprenorial, startup-urile din zona cyber security si strategia folosita pentru a intari colaborarile privat-public pe aceasta nisa.
Rezultatele lor nu inceteaza sa apara, Israel devenind in doar cativa ani una dintre tarile cu cele mai multe startup-uri pe cyber security. Poate e timpul ca Romania sa se pozitioneze astfel in UE. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu