vineri, 24 aprilie 2015

Casele inteligente câştigă tot mai mulţi adepţi

Te decizi să pleci mai devreme acasă, aşa că intri pe aplicaţia online şi setezi temperatura în locuinţă. Seara, pui hainele în maşina de spălat, iar aparatul decide care este cea mai bună perioadă în care să deruleze programul pentru a economisi energie. Pleci grăbit la muncă şi uiţi să stingi luminile în casă, dar porneşti telefonul şi dai comanda vocală "afară", iar luminile se sting automat. Toate aceste scenarii sunt mai aproape prin soluţiile de automatizare a casei, tot mai populare şi din ce în ce mai accesibile.



Laboratoarele Nest au intrat în atenţia opiniei publice odată cu dezvoltarea unui  termostat inteligent menit să ajusteze consumul şi să scadă costul întreţinerii unei case. Mişcarea celor de la Google din ianuarie 2014, atunci când au achiziţionat compania Nest pentru 3,2 miliarde de dolari, reprezintă o confirmare a cererii crescute, la nivel global, pentru astfel de produse şi soluţii. Toate aceste echipamente constituie ceea ce denumim în mod generic "o casă inteligentă".
Specialiştii în tehnologie consideră că principala cauză a acestui interes crescut este scăderea dramatică a preţului pieselor de hardware, fapt care a dus şi la ieftinirea altor produse. Un alt motiv, crede Mike Harris, CEO al companiei Zonoff, este modul în care societatea de azi, influenţată masiv de social media, a transformat aşteptările consumatorilor. "Ideea de a vedea şi de a-ţi putea controla casa prin intermediul unui smartphone are sens, deoarece oamenii sunt deja conectaţi la multe alte lucruri din viaţa lor".
Din punctul de vedere al mediului înconjurător, automatizarea caselor poate aduce anumite beneficii. Programarea termostatelor poate avea un impact semnificativ şi poate duce la o scădere a consumului de energie cuprinsă între 10 şi 30%. Termostatele inteligente, care se conectează la reţelele Wi-Fi prezente în casă, vin alături de aplicaţii uşor de utilizat şi au avantajul controlului de la distanţă. Ca un exemplu în acest sens, clienţii Nest au economisit, în perioada 2011-2014, peste 1,4 miliarde de kilowaţi-oră.
"Mesajul evident către consumator este că acesta nu mai trebuie să risipească energia", notează Tom Kerber, director de cercetare pentru controlul caselor în cadrul companiei Park Associates. "Automatizarea oferă posibilitatea de a-ţi optimiza consumul."



Managementul casei nu se rezumă însă la ajustarea unui termostat sau trecerea la becuri economice. O casă inteligentă, cu un sistem inteligent de măsurare a consumului, poate ajuta consumatorul să ia decizii corecte pe termen lung în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Cu alte cuvinte, consumatorul poate alege soluţiile potrivite pentru a economisi bani fără a renunţa la confortul zilnic. Mai mult decât atât, sistemele inteligente pot rezolva situaţii precum vârfuri de tensiune, care în mod uzual duc la defectarea echipamentelor conectate la prize.
Produsele disponibile în România acoperă o gamă largă de nevoi, plecând de la controlul sistemului de iluminare şi ajungând până la simulari de prezenţă. Deşi preţurile sunt încă ridicate în raport cu puterea de cumpărare, reprezentanţii companiilor care vând sisteme pentru case inteligente se arată tot mai optimişti faţă de viitorul acestei pieţe.


sursa: http://www.businessmagazin.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu